Noi victime la Poli Iași, după dezastrul cu nocturna! Măsuri drastice luate de moldoveni

Noi victime la Poli Iași, după dezastrul cu nocturna! Măsuri drastice luate de moldoveni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași anunță noi măsuri după dezastrul de la meciul cu Viitorul Constanța, pierdut de echipa lui Daniel Pancu la „masa verde”, deși moldovenii reveniseră pe tabelă împotriva echipei lui Gică Hagi.

După ce Mihai Chirica, Primarul Iașiului, a anunțat că administratorul bazei va fi demis și că vor urma și alte destituiri după ce va primi raportul Corpului de Control, a venit și rândul președintelui Ciprian Paraschiv (45 de ani) să anunțe noi demiteri din cadrul clubului.

Poli Iași a pierdut la „masa verde” meciul cu Viitorul Constanța, deși gazdele au egalat și chiar au revenit în meci, chiar în momentul în care nocturna stadionului a cedat pentru a doua oară. Arbitrul a fost nevoit, conform regulamentului, să fluiere finalul partidei.

Noi victime la Poli Iași, după dezastrul cu nocturna!

Cristian Postolache, directorul de marketing al echipei, este al doilea om care pleacă după incidentul din Copou.

Ciprian Paraschiv, președintele clubului, a confirmat deja plecarea oficialului: „Da, este adevărat. Nu vreau să spun mai multe. I-am cerut demisia și s-a închis.

A fost supărare mare în rândul băieților duminică, dar acum deja ne pregătim pentru următorul meci, de la Voluntari.

Este o echipă de caractere frumoase, de aceea eu cred că Poli Iași va face un meci bun la București.

Sunt convins că până la următorul meci pe care îl vom desfășura pe teren propriu, mai ales că va fi și pauza competițională în care vor juca echipele naționale, problemele legate de nocturnă vor fi remediate”, a declarat acesta pentru DigiSport.

Primarul Mihai Chirica: „Nu iert pe niciunul! Le urez șomaj liniștit”

Edilul Iașiului este nemulțumit de faptul că nu a aflat despre problemele nocturnei de la conducerea clubului, ci de la televizor și i-a recomandat președintelui Ciprian Paraschiv să facă curățenie la club.

Edilul a anunțat că nu va ierta pe nimeni și că toți cei vinovați vor plăti:

„Ți-e ciudă că s-a întâmplat la Iași și s-a întâmplat pe mâna ta, pe mâna oamenilor pe care îi plătești ca să-și facă treaba acolo. Și cărora le urez șomaj liniștit. Nu au decât să-și câștige banii la altă instituție sau să se înscrie la șomaj mai repede.

Nu iert pe niciunul! Dar cu raportul Corpului de Control al primarului”, a declarat primarul Mihai Chirica în cadrul emisiunii Repriza a 3-a, la Radio HIT Iași.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×